Deviant Logo

Propunere de artă (1)

post details top
May 24th, 2010
post details top
Propunere de artă (1)

PICTURĂ: Dan Emilian Daniel

[Născut la 11 septembrie 1986, Dej / Absolvent al Liceului Teoretic Alexandru Papiu Ilarian, Dej, 2005 / Student al Universităţii de Artă şi Design, Cluj-Napoca, secţia Pictură, an III / 0749628531 / Contact: e-mail – emiliandanieldan@yahoo.com.

Aici sunt redate câteva dintre cele mai reprezentative picturi ale sale. Unele fac parte din expoziţia care a fost organizată în luna ianuarie, la Club Bulgakov, în Cluj-Napoca. Extrasul de mai jos reproduce un fragment consistent al mapei de prezentare a expoziţiei.]

Expoziţia de faţă este în mod programatic o incursiune în imaginarul propriu, în fantasmele artistice de până la această etapă de creaţie, precum şi într-o biografie proprie ce ar putea fi numită, în egală măsură, un fel de exil interior. Într-un astfel de exil interior autoindus se află, de altfel, originea exactă a multora dintre imaginile explicite sau implicite ale expoziţiei. Experimentând şi dezvoltând tehnici sau maniere picturale dintre cele mai diverse, expoziţia reprezintă şi bilanţul unei vârste de iniţiere: uleiul pe pânză, tehnicile mixte, folosirea pânzei vechi tradiţionale româneşti (învechite la temperaturi variabile), textura, utilizarea răşinilor speciale sau mozaicarea constituie centrul de preocupări şi uzanţe tehnice, care, fără a avea o consistenţă exclusiv materială, s-au dovedit a servi în mod direct temele şi viziunile dominante ale ultimilor ani de creaţie. Ca un rezumat al propriei experienţe, piesele expoziţiei pun într-o imagine dinamică obsesia necesară a introspecţiei. Fantasmele materializate, centrate în jurul acestei incursiuni tensionate în interior, au tocmai acest rost: de a sublima o serie de imagini văzute, pentru a le transforma în viziuni imaginate, sau, mai mult, în imagini vizionare puternice. Trădarea şi spaţiul ei descumpănitor, locul unei revelaţii negative (a nebuniei), spaţiul deschis al unei Transilvanii simbolice, sursa încifrată a unei culturi vechi, reinterpretarea picturală a icoanei și a funcţiilor ei, forţarea propriului autoportret (din care va rămâne doar conturul dezolant al durerii), succesiunea imaginilor corespunzătoare anotimpurilor spiritului sau reinventarea valurilor pe o mare inexistentă, acestea sunt principalele locuri de viziune, temă şi atmosferă ale introspecţiilor acestei expoziţii. O expoziţie care, dincolo de a arăta sau a comunica, îşi propune să vadă cu un fel de ochi deschis înăuntru întregul infern al conştiinţei, sau, cel puţin, infima lui parte, pe care autorul a văzut-o până acum. Dacă are un grad mulţumitor de revelaţie – dincolo de tehnicitatea mereu discutabilă a execuţiei –, prezenta expoziţie poate rămâne tocmai prin aceasta:şși anume, transformarea unor imagini în revelaţii şi depăşirea vederii în viziune. Acestea sunt locurile limbajului plastic, pe care artistul le-a găsit cele mai potrivite unei aventuri necesare, dar nu mai puţin tulburătoare, a introspecţiei. (L. B.)

8 Comments

  • ioan marginean

    Il pretuiesc mult pe DED, arta sa picturala, calitatea umana, demnitatea. Traiesc bucuria ascendentului sau catcauan. Vant bun in toate panzele, DED! Pentru laudabilul tau demers, FELICITARI BATRANE!

  • Ale Gherman

    Calitatea si talentul isi spun cuvantul in tot ceea ce inseamna …Dan Emilian Daniel…si asta este doar partea de inceput a unui lung sir de complimente care pot fi adresate artistului in cauza:).Cred mult in tot ceea ce creeaza Emi..este surprinzator!!Frumosul emotioneaza intodeauna!Nu imi ramane decat sa multumesc pentru emotie :) si sa te felicit!

  • maria moldovan

    ,…hmnmm,… FELICITARI!

  • cora

    Nu-mi vine sa cred…Emi al nostru….Doamne! Cat de mult si-a rafinat stilul…Ce mai face? Tot un nebun frumos,nu? N-are cum, alfel. Bravo lui si bravo tie!

  • alexandru muresan

    e foarte emotionant. chiar imi place. ar trebui sa/l invit la club.
    vom rezolva problema sportiva cu …sportivitate…

  • adi stretea

    esti tare barbate

  • Silviu

    Salut Luigi. Desi nu sunt sigur ca ma adresez unui artist (este necesar ca cel cu care vorbesc sa fie artist/pictor) pot spune ca sunt fascinat de operele de mai sus. In fiecare dintre ele sunt surprinse ,daca pot spune, aspecte ale caracterul creatorului :o riginalitate,stil,pe de o parte iar pe de alta parte,tendinta atat spre folosirea culorilor vii cat si a celor profunde.
    Asadar, astept sa-mi confirmi concret ca vorbesc cu un artist/pictor iar daca tu esti acesta vei fi surprins in mod placut de ceea ce iti voi propune si sigur vei gasi in propunerea mea placerea de a te numi creator de arta.

  • Luigi Bambulea

    Silviu, iti multumesc pt. apreciere. Nu sunt eu artistul, te rog citeste, la inceputul acestei pagini, introducerea legata de Dan Emilian Daniel, ale carui lucrari le-am gazduit aici. Ai in aceasta introducere si datele lui de contact, in cazul in care doresti sa ii faci o propunere. Oricum, iti sunt recunoscator pt. cuvintele frumoase!

Leave a Reply

Caută în site

Subscrie la Newsletter

Introduceti adresa de email: